Aderarea la Schengen – România: nimeni nu o vrea, dar toată lumea beneficiază de pe urma ei

Deși România întrunește de peste 10 ani criteriile tehnice de intrare în spațiul Schengen, aderarea țării noastre fost blocată de mai multe ori la nivel politic, în Consiliul European, chiar dacă Parlamentul European și Comisia Europeană au susținut România. 
Nu de puține ori motivul principal pentru care România nu a fost acceptată in spațiul Schengen a fost corupția. Pe care nu o contestăm. România este o țară profund afectată de corupție, din păcate, iar oficialii europeni ar avea dreptate în această privință dacă ei înșiși ar avea mâinile curate. 
Corupția din România este ca o mătușă bogată, dar nesuferită. Toată lumea pretinde că nu poate să o suporte dar, în secret, fiecare vrea să primească ceva de la ea. Nimeni nu o vrea, dar toată lumea beneficiază de pe urma ei. 
Nu facem aici o listă a tuturor scandalurilor de corupție din România în care sunt implicate companii europene, însă acestea sunt multe și în afară de atenționări și pedepse aplicate țării noastre, și nu companiilor implicate, nu am văzut alte măsuri care să susțină concret lupta împotriva corupției. Nu am văzut o implicare directă si concretă a Uniunii Europene în combaterea reală a corupției. 
Pentru România lupta împotriva corupției este una grea, pentru că acest fenomen face parte din viețile noastre cel puțin din perioada comunistă. Există situații în care corupția este mai degrabă văzută de către români drept un act de mulțumire, de apreciere. Este un fenomen mai degrabă social. În ceea ce privește corupția la nivel înalt, aici poate că autoritățile europene ar fi putut face mai mult decât să ne arate cu degetul, să pedepsească sau, de ce nu, să profite de corupția din țara noastră. Și nu puține sunt exemplele în acest ultim sens. Dar nu au făcut, pentru că sunt mulți cei care profită puternic de pe urma acestei situații a țării noastre. 
România este un punct strategic extrem de important pe harta Europei. Eșecul eradicării sau micșorării corupției din țara noastră aparține în mod egal autorităților din România, cât și celor din Europa care nu au intervenit mai ferm – fie din interese personale ale celor implicați sau din detașarea fratelui mai mare realizat și superior care așteaptă ca sora mai mică să își rezolve problemele înainte să o primească în familie. Nu comentăm acum, însă menționăm lipsa de susținere din partea Olandei, care condiționează votul său de trecerea Portului Constanța în administrarea ei. Un astfel de șantaj este o altă față a corupției, de tip bully, care obligă țările ca România la astfel de compromisuri în schimbul unor beneficii. Nu este Olanda acum în punctul în care cere șpagă (portul Constanța) în schimbul votului său pentru intrare României în Schengen? 
Autoritățile europene trebuie să înțeleagă că pentru funcționarea corectă a Uniunii Europene trebuie să ne vedem ca un tot unitar, să punem umărul împreună la rezolvarea problemelor, să nu mai arătam cu degetul și să nu mai minimizăm importanța unor țări ca România. Se cere un regim de egalitate fără tratamente discreționare și mai ales fără dublul standard care a devenit, din păcate, o problemă serioasă. 
Așteptăm de mult un moment 0 în care uniunea europeană să se comporte exact cum îi este denumirea, o uniune, un parteneriat egal și nu ca o companie privată comunistă în care doar boșii au ceva de spus iar angajații execută fără drept de apel. 

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi afisata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Datele cu caracter personal sunt prelucrate conform Politicii de confidentialitate