În 2011 Ministerul Mediului din România, condus de maghiarul László Borbély, a încredințat Societății de Geografie Cholnoky Jeno, un ONG maghiar condus tot de un ungur, Pal Zoltan, responsabilitatea de a proteja Rezervația Muntele de Sare de la Praid. Printr-un contract semnat în 2011 cu Ministerul Mediului această organizație a primit rolul de custode al unei comori naturale unice, o decizie care avea să devină începutul unui dezastru.

Asta pentru că ONG-ul a adoptat o poziție închisă, respingând orice măsură de regularizare a pârâului Corund ce ar fi putut preveni inundațiile devastatoare. Într-un aviz oficial emis în 2013, organizația a subliniat riscurile pentru habitatele protejate și a considerat că intervențiile nu sunt justificate, blocând astfel orice soluție concretă. Această atitudine a fost o manifestare flagrantă a lipsei de responsabilitate și a indiferenței față de consecințele grave asupra mediului și comunității locale. Dacă ar fi existat un interes real și o deschidere pentru dialog, s-ar fi putut găsi numeroase metode prin care să se prevină acest dezastru. De exemplu, s-ar fi putut realiza lucrări de consolidare și impermeabilizare a digurilor existente, implementarea unor sisteme de drenaj eficiente pentru controlul apelor subterane, sau crearea unor baraje de retenție temporară pentru a reduce debitul pârâului în perioadele critice. Aveau de unde să se inspire, astfel de proiecte fiind puse în practică în multe țări. În plus, ar fi fost posibilă monitorizarea continuă a riscurilor hidrogeologice și elaborarea unor planuri de intervenție rapidă în cazul creșterii nivelului apei, toate acestea fără a afecta în mod semnificativ habitatele protejate.

Rezultatul dezinteresului Societății de Geografie Cholnoky Jeno este o catastrofă de proporții la care am asistat neputincioși: Salina Praid a fost inundată, galeriile subterane s-au prăbușit, echipamentele au fost distruse, iar aproximativ 130 de angajați și-au pierdut locurile de muncă. Economia locală a fost devastată, turismul a intrat în colaps și zeci de întreprinzători au fost puși în imposibilitatea de a-și continua activitatea. O mină de sare, un obiectiv turistic și un patrimoniu natural inestimabil, a fost lăsat să se distrugă sub ochii celor care ar fi trebuit să-l protejeze.

Acum Ministerul Mediului, condus de Mircea Fechet și Ministerul Finanțelor, condus de Tánczos Barna, au obligația să clarifice acest fiasco și să stabilească cine poartă răspunderea. Ar fi absurd ca un ONG desemnat să apere patrimoniul natural al României — și plătit indirect din fonduri publice pentru această misiune — să distrugă prin inacțiune exact ceea ce trebuia să protejeze, iar apoi să scape nepedepsit.

Cine va plăti pentru distrugerea unui simbol natural și pentru mii de oameni afectați? Cine va răspunde pentru această înțelegere între maghiari care a pus interesele deasupra protecției reale?

Iar întrebarea care nu poate fi evitată, oricât am vrea, este dacă ministrul finanțelor, Tánczos Barna, el însuși maghiar, va avea curajul și imparțialitatea necesare pentru a ancheta până la capăt faptele colegilor săi de etnie, sau dacă va adopta, din loialitate sau comoditate, politica tăcerii și a nepăsării.