Hunor Kelemen, președintele UDMR și candidat la alegerile prezidențiale, a lansat recent „Programul de bun simț,” o inițiativă despre care afirmă că urmărește dezvoltarea afacerilor, reducerea birocrației, sprijinirea familiilor și protejarea identității maghiarilor. Acest program pare de fapt un manifest dedicat unei singure etnii si nu un proiect pentru toți cetățenii României. Având în vedere faptul că Kelemen este cetățean român, candidând pentru o funcție ce ar trebui să servească interesele întregii națiuni, pare cumva că programul său subminează principiul unității naționale și al reprezentării egale a tuturor etniilor. Poate Kelemen a uitat că președinția României implică responsabilitatea de a reprezenta toți cetățenii români, indiferent de etnie, nu doar pe cei de origine maghiară.

În programul de “bun-simț” Kelemen insistă asupra recunoașterii limbii maghiare ca limbă oficială (!!!) în regiunile locuite majoritar de maghiari și cere ca instituțiile statului să respecte „drepturile lingvistice” ale acestei comunități. Într-o țară ca România, unde minoritățile beneficiază deja de drepturi extinse – un fapt rar în alte state europene – astfel de cerințe sunt deja ridicole. E greu de spus că un astfel de program ar putea fi văzut ca fiind „de bun simț” de către toți românii, dar poate Kelemen are o viziune diferită despre cum ar trebui să arate o țară unită, el fiind în general pus pe dezbinare. 

În același timp, Kelemen cere sprijinul exclusiv al comunității maghiare, recunoscând indirect că acest „Program de bun simț” vizează consolidarea poziției UDMR ca partid parlamentar. Deși este firesc ca orice candidat să își dorească sprijin politic, accentul pe interesele unei singure comunități creează un dezechilibru periculos. Cum spuneam, funcția de președinte este una națională, nu regională sau etnică, iar orice program politic la acest nivel trebuie să promoveze obligatoriu unitatea și să răspundă intereselor întregii națiuni.

În contextul actual România rămâne un exemplu de deschidere față de diversitatea etnică, minoritățile având o reprezentare puternică. Însă este important ca aceste drepturi să fie armonizate în cadrul unui stat unitar, fără a crea diviziuni și tensiuni artificiale.

România este deja extrem de amabilă cu toate etniile, etnicii din România având drepturi pe care nu le au în alte țări. Dar poate că pentru Kelemen și susținătorii săi, recunoașterea acestor drepturi nu este suficientă și le-ar trebui un pic mai mult – cum ar fi o funcție de președinte care să le fie eventual dedicată exclusiv lor.