Aprinderea focurilor de veghe în Ţinutul Secuiesc, ca simbol al „aspirațiilor de autonomie,” eveniment care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, ridică mai multe întrebări asupra intențiilor reale ale Consiliului Național Secuiesc (CNS) și ale liderilor săi. Când astfel de manifestări sunt orchestrate în mod repetat și amplificate prin retorici despre „supraviețuirea secuilor”, ele frizează limitele acceptabile ale unui stat democratic si aruncă semințele unor tensiuni etnice artificiale, cu consecințe imprevizibile.

În România, unde minoritățile beneficiază deja de drepturi extinse – de la educație în limba maternă până la reprezentare parlamentară – insistența pentru promovarea unei autonomii etnice ridică probleme fundamentale privind unitatea națională și siguranța tuturor cetățenilor. Așa-zisele „idealuri de autonomie” ignoră beneficiile integrării și conviețuirii pașnice și, mai mult, alimentează fantezii despre o Românie dezbinată. Pare visul liderilor unguri. Când liderii locali secui insistă pe nevoia unei „vizibilități” prin focuri aprinse, de parcă până acum au fost ignorați totale, este normal să ne întrebăm dacă nu cumva încurajează un climat al învrăjbirii.

Astfel de „demonstrații” duc inevitabil la întrebări legate de scopul Consiliului Național Secuiesc și de rolul său în destabilizarea armoniei interetnice din regiune. Să fie oare vorba despre o neînțelegere crasă a conceptului de autonomie într-un stat unitar sau, mai grav, de o tentativă iresponsabilă de a insista pentru crearea unei enclave etnice într-o regiune care deja beneficiază de toate drepturile garantate de Constituție? România a investit în conviețuirea pașnică a diversității etnice, un model rar în Europa, unde conflictele și diviziunile au marcat trecutul.

Orice încercare de a diviza teritoriul țării sub pretextul autonomiei etnice reprezintă o provocare la adresa statului român, dar și o amenințare directă la adresa stabilității regionale. Promovarea unei autonomii etnice ca „garanție” pentru securitate este doar o iluzie cu care maghiarii de rând sunt hrăniți iresponsabil de către liderii lor, însă poate fi interpretată și ca o provocare evidentă la adresa coeziunii sociale. România are o obligație față de toți cetățenii săi și își respectă aceste obligații mai mult decât orice altă țară din UE, iar o țară sigură și stabilă nu se construiește prin focuri de veghe și revendicări teritoriale îndoielnice. Dar, evident, liderii maghiari nu către asta aspiră, ci către destabilizarea zonei.