Zilele acestea Direcția de sănătate publică a dispus un control național la toate cabinetele stomatologice din țară. La acest control s-a alăturat în unele cazuri și ANMDMR, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. O decizie de salutat dacă nu ar fi umbrită de acte de corupție, părtiniri, abuzuri și reguli aberante care nu se regăsesc în lege, ci sunt impuse de diverse DSP-uri locale.

În unanimitate, medicii stomatologi se consideră nedreptățiți de către DSP și spun că măsurile aberante se aplică doar clinicilor stomatologice, nu și altor cabinete medicale, saloanelor de înfrumusețare, spitalelor etc. 
Iată o parte din problemele cu care medicii stomatologi se confruntă:
– inspectorii se prezintă la control inopinat, fără ordin de deplasare sau ordin de serviciu
– în mod evident, atunci când inspectorul ajunge, mai toți medicii au pacienți; aceștia sunt trimiși acasă de către inspectori sau, mai grav, ridicați de pe scaunul stomatologic, indiferent dacă medicul este în timpul unei intervenții, și puși să aștepte până la terminarea controlului. Lipsa totală de respect față de medic și de pacient. 
– atitudinea majorității inspectorilor este una de superioritate, agresivă, aceștia refuzând să ofere indicații medicilor acolo unde este nevoie de lămuriri suplimentare sau spun că legea este interpretabilă si o aplică după cum consideră
– câteva DSP-uri locale nu acceptă suveranitatea națională, astfel încât dacă un medic are un contract de servicii cu o firmă agreată la nivel național inspectorul nu ia în considerare acel contract și impune medicului un contract cu o firmă locală, favorită a DSP-ului. 
– medicii sunt obligați ca, pe lângă actul medical și gestionarea clinicii, să se intereseze personal dacă firmele de la care cumpără produse dezinfectante dețin aviz de la Ministerul Sănătății pentru ele. Aberant, nu este aceasta treaba statului român? Sau poate medicii ar trebui să se transforme în niște mici detectivi particulari? 
– în aceeași notă, dacă medicul a cumpărat dezinfectanți avizați de către minister, iar între timp avizul expiră, medicul trebuie să renunțe la toate produsele respective și să cumpere altele, nou avizate, și ele în pericol să devină neavizate și să fie o pierdere pentru cabinet 
– ba mai mult, în orice altă unitate (medicală sau nu) se respectă termenul de garanție a unui produs, însă în cabinetele stomatologice produsul nu poate fi folosit conform valabilității, ci în termenul în care este avizat, termen care difera pt cabinete față de alta unitate, fiind mult mai scurt. Cine plătește pierderile medicilor și de ce acest standard dublu? De ce spitalele, de exemplu, pot folosi acești dezinfectanți până la ieșirea din garanție, dar nu și cabinetele stomatologice?
– pe de alta parte, stomatologul trebuie să dețină, pentru fiecare dispozitiv medical, certificatul de conformitate si factura, din nou o responsabilitate care îi revine doar doctorului. Nu cumva normalitatea ar fi fost ca orice produs comercializat să fie conform și de acest aspect să se asigure statul român prin autoritățile sale?
Potrivit ordinelor emise de Ministerul Sănătății în ultimii ani, stomatologul trebuie să se transforme într-un șoarece de bibliotecă obligat în permanență să printeze și să se acopere de tot felul de hârtii.
Oare cum ar fi fost dacă statul își facea treaba înainte de a fi preocupat sa taxeze consumatorul final?!

Din păcate, categoria medicilor stomatologi este  victima perfectă a abuzurilor inspectorilor DSP sau a unor legi generalizate, care nu țin cont de particularitățile acestui domeniu. Fără un sindicat sau o autoritate care să îi apere, sunt expuși permanent interpretărilor legii sau toanelor inspectorilor DSP și nu numai. Colegiul Medicilor Stomatologi, deși încasează sume amețitoare de la cabinetele dentare, are doar rol simbolic sau de casierie. Mai mult, lipsa educației față de igiena dentară din societate sau școli este evidentă și astfel medicii stomatologi au ajuns să fie terfeliți inclusiv de către pacienți, care au uitat de respectul față de medici și au ajuns să compare prețurile din cabinetele stomatologice cu cele de la cosmetică sau sala de sport, uitând că plătesc pentru un act medical. Act medical posibil datorită a 6 ani de facultate, specializare încă 3, competențe 1 an, nu după un curs de weekend al unei cosmeticiene. 
România se va schimba abia atunci când va reda respectul cuvenit categoriilor profesionale, când statul va colabora și va lucra cu bunăvoință și profesionalism, când oamenii nu vor mai spune medicului cum să își facă treaba (sau tâmplarului, mecanicului sau oricărei alte categorii profesionale) și atunci când autoritățile de control nu își vor mai servi interesele personale sau de grup, ci vor fi preocupate cu adevărat ca pacientul, clientul să primească servicii de calitate, iar cel care oferă serviciile să nu fie copleșit de aberații legislative care să îl abată de la exercitarea actului medical (în cazul de față) cu profesionalism și dedicare.