foto coperta – B1TV/Inquam Photos/Octav Ganea
O săptămână până la începerea școlii. În luna septembrie a anului de grație 2024, când lumea aproape că trăiește în viitor și unii vor să se mute pe Marte, sistemul educațional românesc se află într-o stare deplorabilă, mai rea decât acum zece ani.
În 2014 Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni proptit de o promisiune goală, dar meșteșugit ambalată: „România educată”. Așa-zisul proiect care trebuia să revoluționeze educația românească s-a dovedit a fi făcut din vorbe goale. Iohannis, fost profesor de provincie cu ambiții mari și realizări modeste, s-a dovedit a fi un președinte care a preferat să își înalțe statura în ochii străinilor, în timp ce copiii României au continuat să fie prizonierii unui sistem educațional în colaps. Klaus Iohannis a pretins că înțelege profund problemele educației, iar lumea l-a crezut, fiind el însuși cadru didactic, însă realitatea mandatelor sale prezidențiale demonstrează contrariul. În toți acești ani Iohannis a ales să se izoleze în turnul său de fildeș de la Cotroceni, de unde a privit cu dispreț și superioritate către o țară care aștepta de la el schimbări importante în sistemul educational.
Nimic altceva în afară de a-și umple agenda cu vacanțe de lux și întâlniri politice sterile. În timp ce el și soția se delectau în călătorii pe mapamond, copiii României au mers la școli cu toalete în curte și fără acces la resurse moderne. Reforma promisă a rămas o iluzie, iar școlile noastre au rămas încremenite în anii ’90, dacă nu chiar mai rău.
Multe dintre inițiativele din cadrul proiectului “România educată” au rămas la stadiul de planificare strategică și intenții, adică vorbe goale, iar implementarea efectivă a fost extrem de limitată. Deși proiectul a setat o agendă ambițioasă pentru reforma educației în România și a influențat alocarea unor fonduri importante prin PNRR, rezultatele concrete pe teren au fost modeste, și ne exprimăm elegant.
Înțelegând cu adevărat profunzimea vorbei “dacă tăceai filozof rămâneai”, Iohannis s-a ferit sistematic de întâlnirile cu presa română, evitând să ofere explicații despre starea învățământului și despre eșecurile „României educate”. Adevărul e că nici nu avea ce să spună. Carmen Iohannis, și ea cadru didactic, a rămas la fel de absentă din dezbaterea publică privind starea educației, deși și-ar fi putut folosi poziția pentru a aduce în prim-plan necesitatea reformei.
„România Educată” – vorbe goale în etape
În 2014, Klaus Iohannis a prezentat „România educată” cu surle și trâmbițe, ca pe o prioritate națională, promițând reforme esențiale. Nici una dintre acestea nu a fost realizată. Menționăm câteva, pe cele mai importante:
• Modernizarea infrastructurii școlare: Eliminarea toaletelor din curte și aducerea tuturor școlilor la standarde europene.
• Reforma curriculumului: Adaptarea acestuia pentru a răspunde nevoilor pieței muncii și ale societății moderne.
• Creșterea accesului la educație: Reducerea abandonului școlar și sprijinirea copiilor din medii defavorizate.
• Îmbunătățirea formării profesionale a cadrelor didactice: Creșterea prestigiului și a condițiilor de muncă ale profesorilor.
Realitatea în 2024:
• Infrastructura școlară: mai mult de 2.000 de școli din România funcționează încă cu toalete în curte, fără apă curentă și cu condiții de igienă precare. În perioada 2016-2024, doar 145 de școli au fost renovate integral, în contrast cu necesarul de câteva mii. Doar 30 de școli au fost construite de la zero, adesea în zone urbane, ignorându-se comunitățile rurale și pe cele defavorizate.
• Dotări și echipamente: din peste 6.000 de școli, doar 15% dispun de echipamente moderne și laboratoare adecvate. 15 la sută! Majoritatea școlilor se confruntă cu lipsuri semnificative de materiale didactice și echipamente învechite.




Abandonul școlar: în ciuda promisiunilor de reducere a abandonului școlar, datele recente indică o stagnare în acest domeniu. Abandonul școlar în România rămâne una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional, cu aproximativ 16,2% dintre elevii de gimnaziu și liceu părăsind școala înainte de finalizare. Suntem a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar.
Din cauza programei depășite, în România se înregistrează un nivel de 2 ori mai mare al tinerilor care au cunoștințe reduse la disciplinele școlare principale (citit, științe și matematică), comparativ cu media UE. Doar în jur de 60% dintre elevii care promovează liceul reușesc să își ia diplomă de bacalaureat.
Dacă trecem în revistă doar ultimul an, problemele majore din învățământul românesc, semnalate de elevi și profesori, sunt:
Infrastructura școlară deficitară
Cum spuneam, școlile din România continuă să se confrunte cu infrastructură învechită și deteriorată. Toaletele în curte, lipsa apei curente și a încălzirii sunt probleme frecvente în zonele rurale și defavorizate. Majoritatea școlilor din orașe sunt într-o stare deplorabilă și așteaptă acum să prindă șansa unor modernizări cu banii PNRR.
Curriculum învechit și depășit
Curriculumul școlar este învechit și nerelevant pentru cerințele actuale ale pieței muncii și ale societății. Suntem ruptor de Europa și realitățile ei. Există o nevoie acută de reformare pentru a include abilități moderne și pentru a adapta conținutul educațional la cerințele contemporane. Dar, mai presus de orice, este nevoie de schimbarea mentalităților celor care iau decizii, este nevoie de aducerea și implicarea unor experți în educație care sunt tineri și progresiști.
Lipsa resurselor și materialelor didactice
Multe școli se confruntă cu lipsa materialelor didactice moderne, echipamentelor și tehnologiei necesare pentru un învățământ de calitate. Cadrele didactice încă mai vin cu bani de acasă, bani pe care îi investesc pentru diverse proiecte necesare, dar care nu sunt acoperite de bugetul de stat.
Probleme cu personalul didactic
Există o criză de cadre didactice, cu salarii scăzute și condiții de muncă dificile care contribuie la demotivarea și plecarea profesorilor din sistem. De asemenea, lipsa de oportunități pentru formare profesională continuă afectează calitatea educației. Am fost cu toții surprinși de marea pondere a greșelilor gramaticale la concursurile organizate de Inspectoratele Județene pentru cadre didactice.
Accesul inegal la educație
Există discrepanțe semnificative între zonele urbane și cele rurale, precum și între școlile din diferite regiuni ale țării. Elevii din mediile defavorizate au acces limitat la educație de calitate și la resursele necesare.
Starea sălilor de sport și a spațiilor de joacă
Sportul școlar, care ar trebui să fie un pilon al dezvoltării sănătoase pentru copii, este aproape inexistent. Multe școli nu au săli de sport adecvate, iar orele de educație fizică sunt fie insuficiente, fie tratate cu superficialitate. În pauze, elevii sunt adesea obligați să rămână în clase, lipsindu-le astfel posibilitatea de a se destinde și de a socializa în aer liber. Această lipsă de mișcare contribuie la probleme de sănătate fizică și mentală, o situație care nu ar trebui să fie acceptabilă într-o țară care pretinde că se îngrijește de viitorul său.
Nevoia de reformă la testele de evaluare Sistemul de evaluare și examenele naționale sunt adesea criticate pentru că sunt rigide și nu reflectă întotdeauna realitatea educațională și abilitățile reale ale elevilor.
În Țările Nordice, educația este tratată cu o seriozitate care pare de domeniul fantasticului pentru România.
În aceste țări se desfășoară anual un chestionar care întreabă elevii despre satisfacția lor vizavi de condițiile din școli. Întrebările vizează aspecte esențiale precum iluminatul sălilor de clasă, confortul scaunelor și calitatea activității cadrelor didactice. Investițiile sunt constante în infrastructura școlară, inclusiv în curțile școlilor și în sălile de sport, care sunt uriașe și bine dotate.
În contrast, curțile școlilor românești sunt adesea într-o stare deplorabilă. Ele arată de parcă sunt părăsite, cu asfalt spart, lipsă de zone de joacă și fără natură. Sportul, care ar trebui să fie o componentă esențială a educației, este aproape inexistent în multe școli românești, în timp ce în țările civilizate mișcarea este prioritară. Lipsa de facilități sportive și de spații adecvate pentru activități fizice reflectă un sistem educațional care nu recunoaște importanța sportului pentru dezvoltarea holistică a copiilor. Profesorii de sport ar trebui să își dea demisia în bloc și să revină la ore când vor înțelege că sportul e materie prioritară.
Cam asta lasă în urmă, în mare, Klaus și Carmen Iohannis. Problemele sunt imense și complexe, dar și bula lor de lux și superficialitate este mare, iar vizibilitatea din ea spre popor e obturată de orgoliile unor aroganți ignoranți.
În alte țări, primele doamne au jucat roluri esențiale în sprijinirea educației și a cauzelor sociale. De exemplu Michelle Obama (SUA) a inițiat campania „Let’s Move!” pentru combaterea obezității infantile și a susținut inițiative educaționale prin „Reach Higher”, care încurajează elevii să continue studiile postliceale. Melania Trump a lansat inițiativa „Be Best”, concentrată pe bunăstarea copiilor și educația digitală. Brigitte Macron (Franța) a fost implicată în proiecte educaționale, cum ar fi promovarea educației pentru toți și sprijinirea elevilor din medii defavorizate.
Carmen Iohannis, prima doamnă a superficialității, a ales să își trăiască viața de soție de președinte ca o adevărată vedetă de revistă glossy. Intervențiile ei pentru susținerea educației s-au rezumat la câteva apariții publice bine regizate și la tăcere când venea vorba de adevăratele probleme din școlile României. Mai degrabă s-a remarcat prin superficialitatea și ignoranța față de problemele reale ale învățământului, preferând să își etaleze genunchii dezgoliți, deștele de la picioare care evadau obraznice din sandale, și ținutele de lux, probabil spre deliciul soțului său.
Iar Iohannis..el s-a prezentat ca un lider modern și rafinat, dar asta pentru ca nu prea a vorbit. Știa ca dacă vorbește ne dăm seama care e treaba cu el. Iar adevărul este că nu i-a păsat absolut deloc de România Educată. A fost un slogan, pe interes. Iohannis a fost, în esență, în toți acești ani nefericiți, un figurant, si la propriu și la figurat.
Cei doi porumbei preocupați doar de propriile lor persoane vor rămâne în istorie ca familia care a ratat o oportunitate istorică de a aduce adevărate reforme și schimbări pozitive în domeniul educațional. În absența unei reforme autentice viitorul educației românești rămâne sumbru, iar copiii noștri vor continua să plătească prețul greșelilor și al nepăsării celor doi.
Comentarii recente