Sebastian Burduja, aproape fost viitor Primar al Bucureștiului, este bun de plată
Comisia Europeană a finalizat investigația începută în urmă cu un an cu privire la împrumutul dat ca ajutor de stat de către statul român companiei Blue Air: https://www.thesolomoneffect.com/comisia-europeana-investigheaza-imprumutul-catre-blue-air/?fbclid=IwAR0DeGJTWcV1ohclHyVciLkMJMd3qhsSw6_5ULzAcGXr2MoHIFTYxHM-0qk.
Decizia: ajutorul de stat acordat de România companiei Blue Air în anul 2020 este incompatibil și trebuie recuperat. Aplicarea acestei decizii este imposibilă deoarece, așa cum am scris anterior aici, activele companiei Blue Air, aflate în insolvență, nu valorează nici cât o ceapă degerată. Este, poate, momentul potrivit pentru ca DNA să se sesizeze și să îl invite pe Burduja la o discuție.
Întrebarea arzătoare, la care toată România așteaptă un răspuns de mult timp, este de ce, în ciuda tuturor avizelor negative și a recomandărilor aparatului de specialitate care sublinia că suma este imposibil de rambursat, Burduja a promovat Hotărârea de Guvern în baza căreia statul român a acordat ÎMPRUMUTUL companiei PRIVATE Blue Air Aviation SA (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/231235). Să ne reamintim, pe scurt, ce spuneau atunci, în scris, Eximbank și specialiștii pe care Burduja îi avea la dispoziție?
- Blue Air prezintă “un grad ridicat de incertitudine privind realizarea premizelor care au stat la baza acțiunilor companiei, care determină un risc major de executare a garanției de stat și de nerecuperare a sumelor plătite de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice.”
- Există o incertitudine semnificativă cu privire la capacitatea societății de a-și continua activitatea și un risc ridicat de a nu își onora obligațiile financiare.
- Societatea este decapitalizată, înregistrând capitaluri proprii negative; gradul de îndatorare este extrem de ridicat.
- Valoarea companiei (la acel moment) era negativă.
- Eventualul succes ar depinde de o investiție suplimentară de capital de minim 50 de milioane de euro din partea Blue Air (care evident nu avea banii) și de o serie de ipoteze fals optimiste.
- Blue Air Aviation SA se regăsește în clasa D de risc (de la A la E unde A reprezintă cea mai bună categorie).
- Este condiționată de o serie de ipoteze speciale cu impact semnificativ în concluzia evaluării.
Toate aspectele prezentate anterior au condus atunci la o singură concluzie logică, respectiv de NESUSȚINERE a promovării Hotărârii de Guvern intricate – aceasta NU respectă prevederile art. 6 alin. (1) din OUG 139/2020. Cu toate acestea, Burduja semnează și promovează Hotărârea de Guvern. Apoi semnează și Orban.
Consecințe:
- Blue Air fiind în imposibilitate de plată, din luna noiembrie 2021 statul începe să ramburseze circa 5 milioane de lei lunar către EXIMBANK, cuantum aferent ratei (credit+dobândă). Din banii noștri, ai contribuabililor.
- În condițiile în care, între timp, a devenit evident pentru toată lumea că Blue Air Aviation SA nu are de gând să ramburseze suma împrumutată, Finanțele au luat decizia de a executa creanța, devenind astfel proprietarul de facto al companiei – decizie obligatorie conform OUG139/2020.
- Din păcate, stăpân peste nimic. În viața reală, statul are instituite sechestre peste mijloace fixe care nu valorează nici cât o ceapă degerată, compania nu are angajați, lichidități ori avioane cu care să o ia de la capăt. Banii s-au dat și cineva i-a luat, noi (statul) continuăm să plătim, iar Sebastian Burduja este deocamdată nederanjat, ba chiar pe o pantă ascendentă în carieră.
Să caracterizăm activitatea lui Burduja în această speță:
- Iresponsabilitatea în Administrarea Fondurilor Publice: Burduja a arătat o iresponsabilitate gravă în administrarea fondurilor publice prin semnarea și promovarea unei Hotărâri de Guvern controversate, ignorând avertismentele și avizele negative ale specialiștilor din domeniu.
- Dispreț față de Avizele Tehnice: Ignorând avizele negative ale Eximbank și specialiștilor care subliniau riscurile majore legate de împrumutul acordat Blue Air, Burduja a promovat Hotărârea de Guvern, demonstrând o atitudine de dispreț față de expertiza tehnică și sfaturile specializate.
- Prejudiciul Adus Contribuabililor: Prin acțiunile sale, Burduja a contribuit la crearea unui prejudiciu semnificativ pentru contribuabilii români, care acum suferă consecințele financiare ale împrumutului acordat unei companii private în imposibilitate de plată.
- Neimplicare în Soluționarea Problemei: Odată ce Blue Air a intrat în insolvență și statul a devenit proprietar de facto al companiei, Burduja nu a demonstrat nicio inițiativă sau plan concret pentru soluționarea situației, lăsând contribuabilii să suporte povara financiară. Nu mai zicem de păreri de rău.
- Lipsa de Responsabilitate Politică: Absența lui Burduja de la asumarea responsabilității pentru deciziile sale arată o lipsă de responsabilitate politică și o atitudine indiferentă față de consecințele grave ale acțiunilor sale în detrimentul intereselor publice. Ca idee, pentru început, dacă avea onoare, își dădea demisia din toate funcțiile pe care le deține și își cerea scuze pentru incompetență. În realitate, cariera lui Burduja este pe o pantă ascendentă, fără a se ține cont sub nici o formă de vreun criteriu de performanță.
Cazul Blue Air și consecințele dramatice pentru contribuabili arată că în România este obligatorie o schimbare imediată în modul în care politicienii își asumă responsabilitatea pentru acțiunile lor. Prin impunerea unor criterii de performanță clare și prin asumarea răspunderii directe pentru acțiunile lor, poate politicienii se vor gândi mai mult atunci când vor lua decizii. Din punctul nostru de vedere, Burduja ar trebui să plătească cu toată averea lui și să muncească tot restul vieții pentru a achita măcar o mică parte din gaura imensă pe care a făcut-o la bugetul de stat.
Comentarii recente