Este de salutat acțiunea procurorilor DNA care efectuează cercetări în legătură cu pensionarea din motive medicale a unor funcționari MAI.
În cauză există suspiciuni cu privire la legalitatea emiterii și valorificării documentelor medicale necesare obținerii clasării apt limitat/inapt pentru serviciul în poliție, în condițiile unui număr semnificativ și în continuă creștere al cazurilor de acest gen.
Sesizăm însă cele 2 instituții cu privire la cei doi pensionați medical – fostul inspector-şef şi fostul prim-adjunct de la ISU Prahova, Mihai Drăgan, respectiv Dumitru Elisei a căror situație am menționat-o anterior în legătură cu Ferma Dacilor.
Mai multe detalii aici: https://www.thesolomoneffect.com/dosare-penale-si-afaceri-cu-statul-cine-este-radacina-raului-la-isu/.
Reamintim că cei doi au fost loviți de boală cam în același timp și, mai mult, afecțiunile de care suferă s-au sincronizat perfect cu perioada în care au fost descoperite nereguli sub comanda lor, punctul culminant fiind incendiul devastator de la Ferma Dacilor care a dus la moartea a 8 oameni in contextul in care cei doi s-au implicat în procesul de control și au trecut cu vederea problemele descoperite de-a lungul timpului la pensiunea respectivă.
Deși se pare ca cei doi au mai mult de zece dosare de corupție la activ, până acum sunt, cum spuneam, nederanjați. Mai mult, după ieșirea la pensie, aceștia desfășoară activități de consultanță în protecția contra incendiilor, a exploziilor și în controlul incendiilor. Ironic, nu? Firma lui Elisei a avut anul trecut 15 contracte cu statul, crescând vertiginos de la -4.262 ron în 2021 la 522.202 ron în 2023.
Încă o dată semnalăm DNA cazul acestor doi tineri pensionari. Sau îi invităm pe cei doi la un drept la replică în care să ne spună de ce boli suferă. Dacă nu au nimic de ascuns, transparența ar fi binevenită. Și dacă nu ei, măcar prietenul lor Daniel Marian Dragne, fost Prim adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la rândul lui pensionat medical și consultant. DNA, poate găsiți și diagnosticul și hârtiile lui printre documentele ridicate astăzi. Dacă nu erau, poate le căutați… Recomandăm totodată DNA să verifice daca “molima durerilor de șale” avea susținere în vreun istoric medical anterior sau diagnosticul a apărut subit odată cu dosarele penale.
Comentarii recente