Ministerul Energiei, condus de Sebastian Burduja, pregătește o numire controversată în fruntea uneia dintre cele mai strategice companii de stat: Pavel-Casian Nițulescu, fost lăcătuș mecanic, actualmente secretar de stat în minister și membru politic al coaliției de guvernare, este susținut pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica, compania care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă și dezvoltarea noilor reactoare nucleare din România.
Numirea lui Nițulescu vine în contradicție flagrantă cu cerințele Comisiei Europene privind depolitizarea companiilor de stat și profesionalizarea conducerii acestora. Decizia are o puternică miză politică: menținerea influenței coaliției de guvernare în zona energetică, în contextul rotativei anticipate din 2025. Ne poate spune Burduja ce anume îl recomandă pe un fost lăcătuș mecanic să supervizeze activitatea unei centrale nucleare?
Sebastian Burduja: din promisiuni mari la fapte mici
Când a preluat Ministerul Energiei, Sebastian Burduja s-a prezentat ca un promotor al modernizării și depersistenței politice în sectorul energetic. Promisiunile sale privind profesionalizarea conducerii companiilor de stat și transparența proceselor administrative au fost mari, dar realitatea arată că acestea au rămas doar în zona teoriei. Burduja pare mai preocupat de jocurile politice de culise și de a-și păstra funcția decât de aplicarea reformelor promise. Astfel, numirea unui politician fără pregătire relevantă în domeniu, dar cu un sprijin politic considerabil, nu face decât să confirme că, la Ministerul Energiei, schimbările reale sunt doar pe hârtie.
De la lăcătuș mecanic în Valea Jiului la energie nucleară
Nițulescu vine din Valea Jiului. A lucrat o viață în minerit, la cărbune, ca lăcătuș mecanic, apoi șef de secție și inginer. Deși a avut funcții de conducere, nu are nicio experiență în domeniul nuclear. Conform mai multor surse din minister, nu deține niciun fel de expertiză în reglementările internaționale din domeniul nuclear, în managementul riscurilor sau în proiectele strategice cu reactoare modulare — direcții prioritare pentru Nuclearelectrica. Dar are o calitate remarcabilă: este membru politic al coaliției de guvernare și actualmente secretar de stat la Ministerul Energiei. Și, evident, în România, asta bate orice diplomă sau expertiză.
Nuclearelectrica nu e o cooperativă culturală unde Nițulescu să își exerseze aptitudinile la desen cu care se laudă în CV.
Este o poziție cu atribuții majore în strategia energetică a României: dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, implementarea SMR-urilor (reactoare modulare mici), gestionarea contractelor de miliarde cu parteneri internaționali și menținerea siguranței nucleare într-un context geopolitic extrem de fragil.
În acest context, numirea unui om politic fără pregătire de specialitate, dar cu sprijin de partid, este un semnal grav de continuitate a practicilor de tip sinecură în companiile strategice. Mai ales în condițiile în care România s-a angajat oficial, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să profesionalizeze și să depolitizeze conducerea companiilor de stat.
România are ingineri nucleari, specialiști cu doctorate, experți în energie și siguranță atomică. Dar ei n-au carnet de partid. Așa că rămân pe margine, în timp ce sinecuriștii fac rocada la vârf.
Ce urmează?
Numirea trebuie validată în Adunarea Generală a Acționarilor, unde statul român este acționar majoritar. În mod formal, Ministerul Energiei are decizia finală. Dacă va fi confirmat, Nițulescu va conduce, cel puțin simbolic, una dintre cele mai importante companii ale statului — fără să aibă pregătirea necesară, dar cu sprijinul politic corect.
Comentarii recente