Tánczos Barna, haiducul bugetului național: Cine câștigă cu adevărat din Fondul Solidarității: orașele sărace sau influența politică?

Cine ar fi crezut că vom vedea un haiduc modern în fruntea Ministerului Finanțelor? Tánczos Barna, aflat abia la început de mandat, vine cu o sabie fiscală strălucitoare și un sac mare numit “Fondul Solidarității”. Ideea e simplă: orașele bogate trebuie să dea 14% din impozitul pe venit pentru ca banii să fie distribuiți către cele sărace. Frumos? Poate. Dar corect? Asta e deja altă poveste.

 Aceasta este o inițiativă care, pe fondul sărăciei din anumite regiuni ale României, ar putea părea o măsură binevenită. În teorie, sună bine să-i ajuți pe cei care au mai puțin. Dar nu este cumva treaba statului să stimuleze dezvoltarea în zonele defavorizate prin investiții strategice, infrastructură și fonduri europene? Nu este cumva treaba primarilor din orașele mici să atragă investitori, să creeze locuri de muncă și să scoată comunitățile lor din impas? În loc să vină cu soluții reale, Barna a decis să facă ce știe mai bine statul român: să ia bani de la unii și să-i dea altora.

Este rolul primarilor și al autorităților locale să identifice surse de venit proprii, să implementeze politici de dezvoltare și să creeze un mediu atractiv pentru investitori. Nu ar trebui ca locuitorii orașelor mai prospere să suporte constant această povară care se va regăsi, desigur, în taxe mai mari.

Un aspect care nu poate fi ignorat este cine va primi banii. Nu trebuie să fii Nostradamus ca să ghicești că orașele cu majorități maghiare vor fi primele în lista „beneficiarelor”. Aceste zone se confruntă cu dificultăți economice semnificative, dar ce s-ar fi făcut dacă obțineau atât de visată independență? Poate politicienii maghiari ar trebui să se implice mai activ în sprijinirea acestor comunități prin politici economice coerente, fonduri europene și stimulente pentru dezvoltarea regională, nu doar prin redistribuirea veniturilor între regiuni.

Pentru o dezvoltare sustenabilă în toate colțurile țării, este necesar ca statul să investească în infrastructură, educație, sănătate și atragerea de investitori în regiunile mai puțin dezvoltate, nu doar să se mulțumească cu „corectarea” decalajelor prin transferuri financiare.

În final, adevărata solidaritate nu constă doar în redistribuirea banilor, ci în crearea unui cadru favorabil pentru ca fiecare regiune să își găsească propriul drum către prosperitate, fără a depinde de ajutoare externe care, de multe ori, nu fac altceva decât să întârzie soluțiile de lungă durată.

Robin Hood fura de la bogați și dădea săracilor, însă făcea asta pentru că regii și baronii storceau deja tot ce se putea de la popor. Azi, Tánczos Barna face exact invers: ia bani de la cetățenii care plătesc taxe și muncesc în orașele prospere și îi duce în locuri unde autoritățile locale nu fac altceva decât să aștepte mila altora.

Fondul Solidarității sună mai degrabă ca un fond de neputință colectivă, o scuză frumos ambalată pentru a masca eșecul politicii de dezvoltare națională.