Justiția este oarbă și pentru ca aceasta să rămână așa, este necesar ca cei care o aplică să fie independenți și inamovibili, să fie respectați și să nu-și facă griji pentru viitor. Ar trebui să fie puternici, profesioniști și integri. Din păcate, în ultima perioadă, pare că sistemul judiciar a devenit corodat într-o măsură alarmantă. Se joacă un joc de-a “baba oarba” cu oameni, destine, vinovați și nevinovați. Cum este posibil ca un judecător să considere astăzi că o faptă merită 7 ani de închisoare, iar un alt judecător să afirme mâine că aceeași faptă nu există sau că nu a fost comisă cu vina prevăzută de legea penală? Suntem în aceeași țară, guvernată de aceleași legi. Cine a greșit și când? Care este problema? Cine, dacă și când plătește pentru greșeală? Este aceasta ceea ce ne dorim? Doamna Lia Savonea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Inspectoratul Judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție… Ce faceți? Unde sunteți? Este totul în regulă?
Vom enumera câteva cazuri, din multele care au avut loc în acest an, în care ne-am pierdut cumpătul… Adrian Ionel (Unifarm), de la o sentință de aproape 7 ani de închisoare cu executare, a ajuns la 1 an cu amânarea aplicării pedepsei. Valeriu Zgonea, fostul șef al Camerei Deputaților, de la 3 ani cu executare, a fost achitat definitiv. Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, în timp ce sentința inițială era de 8 ani cu executare. Fiica sa, condamnată inițial la 5 ani, a fost achitată. Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost condamnat în primă instanță la 10 ani și 8 luni de închisoare, în timp ce sentința inițială a fost de 5 ani și 4 luni cu executare. Puiu Popoviciu scapă de închisoare după o condamnare inițială de 7 ani, în timp ce Cristian Popescu Piedone a fost achitat după o pedeapsă inițială de 4 ani cu executare. Avocatul Robert Mihăiță Roșu a fost condamnat inițial la 5 ani de închisoare, dar ulterior a fost achitat, eliberat din penitenciar și i s-au acordat despăgubiri în valoare de 2.282.952 lei. Doamnelor și domnilor magistrați , ne-am dori să cunoaștem părerea dumneavoastră. Aceste exemple ridică semne de întrebare asupra sistemului judiciar și ne îngrijorează cu privire la corectitudinea și consecvența aplicării legii.
Este esențial ca magistrații să acționeze cu imparțialitate și să fie responsabili pentru deciziile lor. Există nevoia unei transparențe și unei analize profunde a modului în care justiția este administrată. Este important ca instituțiile responsabile, precum CSM-ul, Inspectia Judiciara și Înalta Curte de Casatie și Justitie, să-și îndeplinească rolul de garant al independenței și integrității sistemului judiciar.
Aceste discrepanțe în deciziile judecătorești pot avea consecințe grave asupra încrederii publicului în justiție.
Dorim să trăim într-o societate în care justiția este văzută ca un pilon solid al democrației, în care fiecare individ este tratat cu echitate și în care deciziile judiciare sunt respectate și înțelese de către toți cetățenii.