*Articol parte a campaniei derulate de publicația noastră, Dizabilitate NU Înseamnă Imposibilitate.

Textul pe care îl veți citi dezvăluie o imagine sinceră a experienței personale a unei persoane cu dizabilități din România și a luptei intense a acesteia pentru drepturile și necesitățile celor cu handicap din țara noastră.
Pentru cei care nu îl cunosc încă, Mihai Sârbu, cunoscut în mediul online drept “Handicapat indignat”, subliniază mai jos necesitatea unei resurse financiare adecvate pentru a asigura incluziunea și participarea socială a persoanelor cu handicap. 
În acest context, am discutat despre provocările financiare cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, evidențiind discrepanțele uriașe dintre România și alte țări europene în ceea ce privește sprijinul financiar acordat acestor categorii vulnerabile. Totodată, vom învăța din acest interviu importanța educației, conștientizării și a culturii empatei în crearea unei societăți mai incluzive. 
Despre Mihai Sârbu, pentru a-l cunoaște mai bine, din propria descriere preluată de pe blogul său, handicapatindignat.wordpress.com: 

“Sunt o persoană cu handicap grav, de gradul 1, din Drobeta, şi am intrat în cel de al-4-lea deceniu de viaţă, în 2017, exact anul în care am început să scriu aceste petiţii către autorităţile române şi europene. Mă numesc Mihai Sîrbu, iar Hi Mihai Sirbu este un acronim sunt care am ales să postez pe internet, ce vine de la Handicapat indignat, Mihai Sirbu, ca în celebra franciză britanică TV de succes, I`m Bond, James Bond. Bine, nici n-am avut încotro, că era deja luat pe social media, numele ce îl port şi eu! 🙂
Fiind un fan al primului Preşedinte al Planetei Marte, Elon Musk, am schimbat ulterior acel text, depăşit de vremuri, din: I`m Bond, James Bond of the handicapped (Sunt Bond, James Bond al persoanelor cu handicap), în: I`m Musk, Elon Musk of the handicapped (Sunt Musk, Elon Musk al persoanelor cu handicap). Deşi nu sună prea bine nici ca glumă, nici ca auto-ironie, dat fiindcă Elon Musk este un multi-miliardar american şi cel mai de succes om de afaceri al momentului de pe planetă, iar nu în ultimul rând, este arhitectul companiei de rachete şi nave spaţiale, SpaceX, iar eu sunt un handicapat indignat, sărac, prăpădit şi umilit de Statul Român şi de Uniunea Europeană.”

1. Cum ai descrie experiența ta personală în ceea ce privește incluziunea și participarea socială?
Cei mai mulţi dintre activiştii drepturilor românilor cu dizabilităţi pun accentul pe incluziune și participare socială: Pe accesibilizarea străzilor, a autobuzelor şi a instituţiilor publice; 
În schimb eu, Handicapat indignat, mă zbat şi lupt ca Indemnizaţia de Handicap şi Pensia de Invaliditate să ajungă fiecare în parte la 75% din Salariul Minim Brut, pe economie sau 2.200 lei (450 €), pe lună, neimpozabil.
Indemnizaţia de Handicap, de gradul 1, trebuie să ajungă la 75% din Salariul Minim Brut, pe economie sau 2.200 lei (450 €), pe lună.
Indemnizaţia de Handicap, de gradul 2, trebuie să ajungă la 50% din Salariul Minim Brut, pe economie sau 1.500 lei (300 €), pe lună.
Indemnizaţia de Handicap, de gradul 3, trebuie să ajungă la 25% din Salariul Minim Brut, pe economie sau 700 lei (150 €), pe lună.
Fără o resursă financiară decentă la îndemână, incluziunea și participarea socială pentru românii cu dizabilităţi nu înseamnă nimic altceva în afară de vrăjeală politică sau populism infect!

2. Care sunt principalele provocări cu care te confrunți în viața de zi cu zi din cauza dizabilității tale?
Deşi am o situaţie financiară decentă, cum ar zice cârcotaşii de serviciu: Primesc jumătate din Pensia de Urmaş după moartea tatălui meu, în cuantum de 1400 lei (280 €) şi Indemnizaţia de Handicap, în cuantum de 600 lei (120 €)…, totuşi Guvernul României, în special, şi clasa politică, în general, trebuie să investească resurse financiare serioase de la Bugetul de Stat, ca românii cu dizabilităţi să se bucure de acelaşi respect civilizaţional, ca fraţii noştri de suferinţă din: Norvegia, Suedia, Danemarca, Filanda sau Olanda, unde numai Indemnizaţia de Handicap trece pe alocuri de 7.500 de lei sau 1.500 de €uro, pe lună.

3. Ce strategii ai dezvoltat pentru a depăși obstacolele și a te integra în comunitate?
În lipsa banilor, nici măcar Armata Română nu poate dezvolta strategii inteligente de apărare a ţării, cu atât mai puţin un handicapat nenorocit ca mine nu va reuşi niciodată să depăşească obstacolele vieţii, dacă doreşte să se integreze în comunitate!

4. Cum consideri că ar putea fi îmbunătățită accesibilitatea fizică și digitală pentru persoanele cu handicap în societate?
Accesibilitatea fizică și digitală a României s-ar putea realiza uşor, dacă ar exista voinţă politică în acest sens, dar nu ar ajuta cu adevărat persoanele cu dizabilităţi, cu excepţia cazului că ne-am duce la cerşit, pentru că 600 de lei îi cheltui repede, mai ales iarna, achitând datoriile curente la: Încălzire, electricitate, cablu TV, internet…, şi desigur, pe apa caldă din acele oraşe ale României, unde oamenii îşi mai amintesc că a existat odată, că în Drobeta ne-a tăiat-o Victor Ponta, încă din anul 2012.

5. Ce resurse sau servicii ți-ar fi de mare ajutor pentru a-ți sprijini nevoile specifice?
Ca să se poată bucura de diverse servicii economice în societate, românii cu dizabilităţi ar trebui să aibă parte de resurse financiare rezonabile prin care să le poată plăti. Ceea ce nu este cazul nostru.
Însă ne-ar fi de mare ajutor ca autorităţile locale să susţină financiar, din banii publici, înfiinţarea unui serviciu de livrare la domiciliu a cumpărăturilor alimentare, comandate prin telefon sau printr-o aplicaţie de internet, pentru persoanele cu dizabilităţi şi oamenii în vârstă. Per exemplu, în vara aceasta am mâncat doar de câteva ori pepeni verzi sau lobeniţă, din cauză că n-a fost nimeni disponibil să mi le care acasă, fie şi în zilele lucrătoare!

6. Cum crezi că educația și conștientizarea pot contribui la crearea unei societăți mai incluzive?
Educația și conștientizarea de către oameni a problemelor complexe ale dizabilităţii pot contribui la o societate tolerantă şi înţelegătoare, în aceiaşi măsură cu care s-ar pune în aplicare şi s-ar respecta cu adevărat; 
Altfel salvatorii pot deveni victimele nerespectării propriilor reguli, exact cum s-a întâmplat cu pompierii incendiului de la Crevedia, judeţul Dâmbovița, de zilele trecute!

7. Ai experiențe pozitive de colaborare cu organizații sau grupuri care susțin persoanele cu handicap?
Am mai degrabă experinţe negative cu Organizaţiile NonGuvernamentale din sfera dizabilităţii. Pur şi simplu am fost ameninţat cu puşcăria, de către ONG-ista, Daniela Tontsch, pentru că îi critic activitatea publică în aşa-zisa slujbă a dizabilităţii.
Cât priveşte grupurile dizabilităţii de pe Facebook, am fost dat afară demult din ele, din simplu motiv că sunt handicapat apolitic, neONG-ist şi nu susţin protestele formale de stradă ale dizabilităţii din România.

8. Cum consideri că stigma și stereotipurile legate de handicap pot fi combătute în mod eficient?
Suntem 1 miliard şi 200 de milioane de oameni cu dizabilităţi pe planeta albastră, din 8 miliarde de suflete. 
În momentul în care veţi vedea handicapaţi, şi în dreapta, şi în stânga voastră: Pe stradă, la locul de muncă, la picnic, la restaurant, în vacanţă, la mare sau la munte…, abia atunci stigma și stereotipurile sociale faţă de handicapaţi vor fi murit demult şi vor fi devenit un vestigiu trist din istoria umanităţii!

9. Care a fost cea mai mare realizare personală pe care ai obținut-o până acum?
În planul dizabilităţii civice nu am nicio realizare personală, pentru că nu mă bagă nici dracu` în seamă dintre politicieni, jurnalişti sau influenceri, că deh, sunt un handicapat cu personalitate, ce nu bat câmpii despre dizabilitate.
Şi cred că acest lucru mă face să fiu nesuferit de către toţi, altă explicaţie nu am, în condiţiile în care, aproape 20.000 de oameni mă urmăresc pe Facebook, dar căutaţi de presa naţională sunt doar handicapaţii politici şi ONG-iştii jucători din sfera dizabilităţii, cu 3.000 de urmăritori!

10. Cum te descurci în ceea ce privește gestionarea aspectelor financiare legate de tratament și asistență?
Mie îmi place să vorbesc aplicat, pe cifre: Suntem peste 800 de mii de români cu dizabilităţi, şi m-aş bucura ca măcar 10% dintre ei, să aibă resursele financiare, dar mai ales, să există locuri special destinate pentru tratamentul persoanelor cu dizabilităţi, fie şi pentru 2 săptămâni, pe an; Ceea ce înseamnă o frecţie la piciorul de lemn, în recuperarea efectivă a unei persoane cu dizabilităţi…, dar acesta este deja un alt subiect de dezbătut!

11. Ai obținut sprijin din partea statului sau a altor organizații pentru a-ți acoperi cheltuielile asociate cu handicapul?
La nivel de promisiuni populiste, partidele politice şi ONG-urile partenere aruncă cu bani în noi, mai ceva decât în manele! 
În realitate însă, un handicapat fără familie este ca o gazelă rănită printre leii înfometaţi din Africa sălbatică!

12. Cum crezi că ar putea fi îmbunătățită accesibilitatea la locuri de muncă și oportunități profesionale pentru persoanele cu handicap?
În România suntem peste 800 de mii de persoane cu dizabilităţi, dintre care doar 30 de mii de români cu dizabilităţi au un loc de muncă! 
Iar prin acest răspuns depresiv, întrebarea dumneavoastră a devenit inutilă!

13. Ai participat sau ai fi interesat să te implici în proiecte de advocacy sau inițiative pentru drepturile persoanelor cu handicap?
Dacă este vorba despre accesibilizarea veceurilor din clădirile publice, atunci îi las pe alţii să se implice, care au făcut din acest gen de proiecte ONG-iste, misiunea vieţii lor! 
Pentru mine, banii contează sau ajutoarele financiare pentru asistaţii sociali, aşa cum suntem etichetaţi, într-un mod abject, discriminatoriu şi dispreţuitor, de către capetele goale din presa românească!

14. Cum îți gestionezi sănătatea mentală și emoțională în contextul provocărilor pe care le întâmpini?
Trăiesc în România, în vreme de pace, iar nu în Ucraina, în vreme de război!
Cu alte cuvinte, sunt un handicapat matur, am 46 de ani, şi am avut aproape o jumătate de secol la dispoziţie, ca să găsesc răspunsurile, fie şi în parte, la provocările vieţii, din punct de vedere emoţional şi psihologic.

15. Cum consideri că relațiile sociale și suportul social te-au influențat în procesul tău de adaptare?
Am doar 8 clase primare în comparaţie cu şmecherii din politică, cu diplome universitare false şi doctorate plagiate, dar consider, în mod logic de asftel, că reuşind să învăţ să citesc, să scriu şi să socotesc, m-au ajutat să ajung până aici şi să devin un activist neobosit pentru drepturile românilor cu dizabilităţi!
Din păcate, şcoala din zilele noastre îndoctrinează copiii cu tot felul de lecţii tâmpite şi inutile; Şcoala nu-i mai învaţă pe copii, ca în Grecia antică, să-şi pună întrebările esenţiale pentru umanitate: De ce ne-am născut, de ce suntem aici şi încotro ne îndreptăm?

16. Ce îți dorești să împărtășești cu ceilalți cu privire la experiența ta și la modul în care poți contribui la societate?
Sunt împotriva capitalismului sălbatic, unde omul lucrează până la epuizare şi moare la locul de muncă, ca în Japonia; Sau ca omul care are 2 sau 3 locuri de muncă, şi doarme în maşină, ca în America; Sau ca milioanele de germani, ce mănâncă la cantina săracilor, doar să-şi păstreze banii, ca să-şi poată achita chiria locuinţei! 
Pe mine, toate aceste lucruri mă dor şi mă obligă să militez pentru schimbarea din temelii a modelui economico-financiar de la nivel global!
Vise măreţe pentru un Handicapat indignat, dar sunt visele mele!

17. Care au fost momentele de inspirație sau modelele de viaţă care te-au motivat să depășești dificultățile?
Dacă întrebarea dumneavoastră face referire la oamenii cu har, care au inspirat generaţii şi au schimbat lumea prin cuvântările lor, atunci lista mea este scurtă: Iisus Hristos, Mihai Eminescu, Martin Luther King Jr. şi Mahatma Gandhi.

18. Cum consideri că poate fi dezvoltată o cultură mai empatică și sensibilă la nevoile persoanelor cu handicap?
Cunoscându-ne! Vorbind cu noi, fiind curioşi de felul în care gândim şi visăm să modelăm lumea, dar nu pe măsura dizabilităţilor şi neputinţelor noastre, ci pe măsura bucuriei, cu care ne trăim viaţa!

19. Ai vreo strategie personală pentru a menține un echilibru între provocările cu care te confrunți și bucuriile vieții?
Da, am! Se numeşte Rugăciunea inimii, pe care o spun, fie şi numai de câteva ori, pe zi:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

20. Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să sprijine incluziunea și să creeze un mediu mai prietenos pentru persoanele cu handicap în comunitate?
Handicapaţii nu sunt maimuţe şi nici nu trăiesc în copaci, ca oamenii tipici să fie obligaţi, prin lege, să ne creeze un mediu mai prietenos, în care să ne dezvoltăm spiritual în comunitate.
Eu sunt un handicapat din mileniul 3, iar nu din secolul trecut, eu pun accentul pe noile tehnologii, de exemplu: Un exoschelet ultra-avansat, să zicem, îl poate ajuta pe omul cu dizabilităţi să fie mult mai independent în societate decât cel mai performant scaun cu rotile.
Scaunul cu rotile este o tehnologie apărută cu multe secole în urmă, de aceea consider că oamenii cu dizabilităţi trebuie să renunţe la acest vehicul învechit, şi să ceară politicienilor să ne ofere, subvenţionat 100% de către Guvern, acces la exoschelete din ce în ce mai performante, cu fiecare an, care trece.

Articolul face parte din campania derulată de publicația noastră, Dizabilitate NU Înseamnă Imposibilitate: https://www.thesolomoneffect.com/romania-o-distopie-cruda-in-care-persoanele-cu-dizabilitati-se-zbuciuma-intr-un-labirint-al-lipsei-de-compasiune-si-al-nedreptatii/